Friday, August 28, 2015

Fanuropita, Prajitura Sfantului Fanurie. Phanouropita, le gâteau de Saint Phanourios. Fanouropita, the cake of Saint Fanourios

Cu un an în urmă aveam să descopăr biserica Sfântului Fanurie din superba insulă grecească Rodos. Tot atunci am aflat şi de această prăjitură a cărei poveşti m-a impresionat. De fapt, viaţa Sfântului Fanurie m-a impresionat.

Monday, August 24, 2015

Prajitura invizibila de mere. Gâteau invisible aux pommes. Invisible apple cake

Această prăjitură făcea furori pe blogurile franţuzeşti cu ceva timp în urmă şi de când am aflat de ea mi-am zis că trebuie să o fac, deoarece prăjiturile cu mere sunt preferatele mele. Prăjitura este atât de bună şi răcoritoare, încât a devenit rapid preferata familiei. Este simplă, cu ingrediente puţine şi deosebit de bună.

Saturday, August 22, 2015

Ayran

Această băutură tradiţională turcească este pe placul meu, şi o consum în special vara, foarte rece. Reţeta este foarte simplă, cu numai 3 ingrediente: iaurt, apă şi sare. Se folosesc cantităţi egale de iaurt şi apă, însă în funcţie de preferinţe, putem pune mai mult sau mai puţin iaurt.

Wednesday, August 19, 2015

Kurtos kalacs (cozonac secuiesc)

Cozonacul secuiesc se face la jar, însă neavând această posibilitate l-am făcut la cuptorul obişnuit, folosint un sucitor de lemn pentru a da forma cilindrică. Au dispărut foarte repede ceea ce înseamnă că au fost gustoşi şi apreciaţi.
Avem nevoie de:

Monday, August 17, 2015

Muschiulet de porc impletit

După atâtea reţete dulci era cazul şi pentru ceva sărat. Acest preparat este simplu de făcut şi îl puteţi face cu condimentele preferate. Poate fi servit de asemenea cu un piure sau cartofi la cuptor.

Thursday, August 13, 2015

Macarons vegetali din aquafaba (din apa de naut)

Spuneam în reţeta precedentă de această descoperire uimitoare (pentru mine), de apa de năut din care putem face deserturi impresionante. Reţeta am preluat-o de aici şi am respectat-o întocmai, pentru că uneori în patiserie trebuie să respectăm ingredientele şi gramajele pentru reuşită.

Wednesday, August 12, 2015

Spuma de capsuni vegetala (din apa de naut)

Nu aş fi crezut că putem face deserturi incredibile cu un ingredient mai puţin obişnuit… şi anume APĂ DE NĂUT (aquafaba).
Această spumă de căpşuni cu apă de la năut este identică la gust cu spuma de căpşuni făcută din albuş de ou pentru că de fapt bezeaua rezultată din apă de năut are exact aceeaşi consistentă şi acelaşi gust ca bezeaua de ou.

Monday, August 10, 2015

Salata de fructe in bol de pepene. Salade de fruits dans un bol de melon. Fruit salad in melon bowl

Ce poate fi mai bun într-o zi călduroasă de vara decât o salată de fructe răcoritoare, sănătoasă şi plină de vitamine? De asemenea, poate fi desertul ideal în post.

Friday, August 7, 2015

Hummus


Ador hummusul şi îl consum în special în zilele de post. Am încercat multe variante de humus dar cel mai mult îmi place acesta, clasic, servit cu pâine albă şi măsline verzi.

Avem nevoie de:

    Wednesday, August 5, 2015

    Tuesday, August 4, 2015

    Prajitura cu suc de sfecla rosie

    Vi s-a întâmplat vreodată să aveţi curiozitatea de a « reface » un preparat sau desert dar cu alte ingrediente de dragul curiozităţii ? Mie da, şi dovada iat-o; această prăjitură care ne-a surprins atât pe mine cât şi pe musafiri.
    Dacă va place prăjitura cu suc de roşii, cu siguranţă va va plăcea şi aceasta.
    Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...